Cum sa iti transformi casa in smart home cu 500 lei in 2022!

Daca si tu te-ai saturat sa te ridici din pat pentru a stinge lumina sau sa cauti telecomanda de la televizor in loc sa-i comanzi pe ce post sa ruleze, atunci ai nimerit articolul care trebuie. Azi discutam despre conceptul de smart home - sau ma rog, un semi-smart home.


Ce-i aia Smart Home?

Prin definitie, o casa inteligenta este o casa complet automatizata care functioneaza in baza unui sistem tip BMS (Building Management System). Practic, o casa smart inseamna o casa in care toate sistemele (iluminat, incalzire, racire, efractie, jaluzele, usi acces, etc.) sunt controlate de un singur dispozitiv.


In articolul de mai jos discutam despre cum poti sa-ti faci si tu casa cat mai smart, cu un buget de 500 lei.


Sa incepem, zic.



1. Cumpara-ti Alexa sau Google Home - 130-200 Lei


Asa cum ziceam in articolul de aici: Top 10 gadgeturi pe care trebuie sa le ai acum!, pentru a putea controla sistemele din casa ta, iti trebuie mai intai "creierul" operatiunilor. Indiferent ce varianta alegi (Amazon Alexa sau Google Home), rezultatul va fi acelasi: vei putea controla vocal sau de pe telefon sisteme precum iluminatul, televizorul si dispozitivele care functioneaza prin bluetooth sau infrarosu (gen aerul conditionat).

Amazon Alexa Echo Dot

Google Home Mini


Gasesti aici Amazon Alexa si Google Home aici. Ca sa te hotarasti mai usor, gasesti aici un comparativ intre cele doua. Bineinteles, exista si variante mai scumpe ale celor doua dispozitive (cu ecrane cu touch, cu boxe integrate), dar practic functionalitatea smart si tehnologia din interior este aceeasi.


De conectat este extrem de simplu, indiferent ce device alegi (de principiu trebuie alimentat la curent, conectat cu ajutorul telefonului la reteaua wireless de acasa si apoi la dispozitivele smart pe care o sa le prezentam in punctele urmatoare).


Cum functioneaza Alexa sau Google Home?

Cel mai simplu de a va arata cum functioneaza aceste dispozitive este cu un filmulet:


Pro Tip: Alexa sau Google Home nu sunt doar niste dispozitive care va pot controla vocal iluminatul sau anumite electrocasnice din casa. Acestea pot oferi informatii importante referitoare la o varietate foarte mare de subiecte. Mai jos un clip:


2. Controleaza iluminatul cu intrerupatoare smart - 60-80 Lei per bucata


Degeaba ti-ai luat Alexa sau Google Home daca nu ai si intrerupatoarele pentru a controla vocal sau din telefon iluminatul. Le gasesti fie pe Aliexpress aici sau chiar si pe emag aici.


Mai jos ai un exemplu de conectare al unui asemenea intrerupator (il montezi in locul celui vechi). In plus, vei putea in continuare sa-l folosesti ca si intrerupator obisnuit doar ca actioneaza se face pe niste butoane tactile.


Pro Tip: Instaleaza intrerupatorul cu un electrician autorizat. Stim ca esti priceput dar nu e cazul aici.



3. Controleaza aerul conditionat, televizorul - 180-200 Lei


Practic, cu ajutorul acestei telecomenzi 360 infrarosu pe care o conectezi cu usurinta la Alexa sau Google Home, poti controla orice dispozitiv din casa ta care functioneaza pe infrarosu (televizorul - pornit, schimbat canale vocal, aerul conditionat - pornit/oprit, etc).

Pro tip: Daca ai televizor smart mai nou, este posibil ca acesta sa fie actualizat cu protocolul de functionare cu Alexa sau Google Home si sa nu trebuiasca sa mai cheltuiesti bani pe aceasta telecomanda. Verifica in specificatiile televizorului si apoi comanda-i ca un rege din canapea.


Daca vrei sa controlezi centrala termica, o sa te coste ceva


Practic, pentru a controla aprinderea/oprirea, temperatura dorita la centrala termica va trebui sa iti iei un termostat inteligent compatibil cu Alexa sau Google Home.


Un astfel de termostat este NEST pentru care vei scoate din buzunar aproximativ 1000 Ron (il gasesti atat pe amazon cat si pe emag sau alte site-uri romanesti). Varianta alternativa la Nest, este termostatul Ecobee, pe care este posibil sa il gasesti la un pret mai decent.


Pro Tip: Gandeste-te - de cate ori schimbi temperatura centralei termice vocal? Exact. Iti poti face treaba si cu un termostat mai ieftin (care nu se conecteaza la Alexa) si care are propria lui aplicatie de mobil (pentru a putea sa iti faci programe de functionare si temperaturi pe saptamana) --> exemplu: de la 08:00 - 17:00 (cand esti la birou) setezi temperatura in casa la 19 grade. Dupa 17:00 o setezi la 22 grade si asa mai departe.

Termostat NEST


Nu te limita doar la controlul echipamentelor si iluminatului - Fa rutine!


De exemplu, tu ii zici dimineata Alexei: "Alexa, good morning!" si ea va face setul de instructiuni pe care tu i l-ai setat in aplicatie (sa iti zica Buna dimineata!, sa iti puna muzica, sa iti dea informatii despre trafic si meteo si la final sa iti ureze o zi buna cand iesi pe usa).

Ei, cam asta a fost, pe scurt. Acum ai un minim de informatii pentru a incepe sa-ti transformi casa ta mediocra intr-o casa smart.



Cu seriozitate,

Geo, "Sefu" la Casa

@The Guy


183 views0 comments